24 decembrie 2006

Out of sync

Se pare că-s total rupt de realitatea internetului: a apărut Google Zeitgeist 2006 și cea mai frecventă căutare anul ăsta a fost „bebo“. E prima oară cînd aud de așa ceva. Dacă sunteți la fel de clueless ca și mine, e un sait de social networking. La prima vedere mare ceva mai curățel decît MySpace da’ n-am săpat prea adînc.

Balet

Am fost nu de mult la balet (Spărgătorul de nuci, dacă tre’ să știți). Și da, m-am dus mai mult din snobism, dat fiind că nu înțeleg mai nimica din balet. Muzica e ok. Da’ dansul... Ce fac balerinii mi se pare una dintre cele mai artificiale (teatrale, dacă vreți) dintre toate artele. Nu-i văd nici un rost. Și ce nu-mi pot imagina este ce face pe cineva (mai ales pe un băiat) să devină balerin(ă). Cum îți vine deodată să zici „Da, asta vreau să fie cariera mea, o să mă antrenez din greu ca să merg pe vîrfuri și să fac piruete“? Sau e ca la gimnastică, părinți care-și nenorocesc copiii „dîndu-i“ de mici la balet, astfel încît cînd ajung la vîrsta la care să poată lue decizii de capul lor e prea tîrziu, nu știu să facă decît asta?

Iar ce n-am înțeles la spectacolul ăsta a fost de ce fulgii de zăpadă și florile tropăiau (sunt convins că face parte din antrenamentul oricărui balerin cum să pășească fără să faca zgomote).

23 decembrie 2006

Happy Holiday vs. Merry Chrismas

http://itre.cis.upenn.edu/~myl/languagelog/archives/003954.html

Ceea ce-mi aduce aminte de „dezbaterea“ din România despre icoane.

5 decembrie 2006

Test de Windows Live Writer

Text postat din Windows Live Writer. Nu mă prind cum fac titlul să fie link.

4 decembrie 2006

Unsuggester

În sfîrșit, pe lîngă atîtea saituri care îți recomandă diverse, unul care îți dez-recomanda: http://www.librarything.com/unsuggester.

Ideea e că bagi titlul unei cărți și obții o lista cu cărți care probabil n-o să-ți placă. Mi s-a parut amuzant că, cînd am încercat Lolita, mi-o dat o listă cu cărți despre Jesus — amuzant, dar oarecum explicabil (în fond, cine citește Lolita nu pune mîna pe așa ceva decit, eventual, ca să se distreze (și sunt metode mai eficiente de a te distra), iar cititorul tipic de carți gen How Jesus Can Help You Get Whiter Teeth nu se apropie la mai puțin de 20 de metri de Lolita fiindcă știe ca e lucru diavolesc). Cînd am încercat primul volum din Harry Potter, prima pe listă era The Art of Computer Programming de Knuth iar restul — cărți despre Jesus.

Notă stilistică: da, folosesc „Jesus“ la modul ironic. Cînd vreau să vorbesc serios despre el, folosesc grafia româno-ortodoxă „Iisus“.

1 decembrie 2006

Volver

În sfîrșit am ajuns azi să văd Volver. Ce pot să zic, Almodóvar. M-a „prins“ atît de tare încît la ieșirea din cinema am fost surprins să aud doi indivizi vorbind engleză — mi-a luat ceva să mă prind (și am fost dezamăgit) că nu-s în Spania.